Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Certificate de vaccinare false eliberate în Satu Mare. Percheziții de amploare și bani confiscați

Astăzi, 17 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, la un bărbat, de 68 de ani și o femeie, de 58 de ani, ambii din Satu Mare, bănuiți că ar fi eliberat adeverințe și certificate de vaccinare Covid-19, la un cabinet medical, precum și la domiciliile unor persoane care ar fi beneficiat de adeverințe și certificate de vaccinare Covid-19, în județul Satu Mare.

Totodată, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Cluj și unul în județul Timiș, la domiciliile unor persoane suspecte că ar fi beneficiat de adeverințe de vaccinare și certificate de vaccinare Covid-19.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe documente și înscrisuri ce constituie probe în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, fals intelectual, complicitate la fals informatic și complicitate la fals intelectual.

De asemenea, de la domiciliul bărbatului, au fost ridicați 8.250 de lei, 2.050 de euro, 30 de lire sterline și 1.036.500 de forinți maghiari.

Cercetările sunt continuate, în vederea documentarii întregii activități infracționale.

La activități au participat și polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Carei, Secției de Poliție Rurală Beltiug, Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș, Secției de Poliție Rurală Gherța Mică, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale Satu Mare și al Unității Centrale de Analiză a Informației.

 


CITEȘTE ȘI:

https://portalsm.ro/2022/02/foto-perchezitii-la-satu-mare-noi-infractiunii-cu-vaccinari-false/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.