Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Tânăr specializat pe furturi din magazine. A operat în toată țara, inclusiv în Satu Mare

Un tânăr specializat pe furturi din magazine a operat în toată țara, inclusiv în județul Satu Mare. Ultima dată a încercat să iasă dintr-un magazin cu 9 kilograme de salam.

Hoțul a intrat în magazin, s-a plimbat printre raioane, după care a luat de pe un raft 26 de batoane de salam de vită a 350 de grame pe care le-a pus în rucsacul pe care-l avea asupra sa. Nu a trecut pe la casele de marcat, ci a încercat să iasă pe la intrare, însă a fost oprit de un agent de securitate. Acesta observase rucsacul voluminos şi starea de nelinişte a tânărului. Agentul l-a întrebat dacă are asupra sa produse neplătite, iar tânărul n-a avut de ales decât să confirme, informează Ziarul de Iași.

Potrivit sursei citate, acesta a fost trimis în judecată pentru furt. De altfel, el nu se afla la prima faptă de agest gen. Domiciliat oficial în Bucureşti, tânărul mai fusese condamnat la Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Satu Mare şi alte judecătorii.

La Judecătoria ieşeană, Tănase a fost condamnat la 1 an şi 20 de zile de închisoare, la care se vor adăuga alte 490 de zile, rămase neexecutate dintr-o condamnare anterioară. Sentinţa nu a fost considerată însă suficient de aspră de procurori, care au declarat apel. Acesta va fi judecat în aprilie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.