Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Marile magazine din țară au impus limite la cumpărarea de ulei

Marile magazine din țară au impus limite la cumpărarea de ulei, după ce oamenii au luat cu asalt, zilele trecute, rafturile pentru a se aproviziona cu ulei de floarea-soarelui, titrează jurnaliștii de la Libertatea.

Directorul general în ANPC, Paul Anghel, le-a cerut cumpărătorilor să limiteze achiziţiile la strictul necesar şi să nu golească rafturile magazinelor, dacă produsul nu le e absolut necesar.

„Asistăm în aceste zile la acţiuni sau atitudini menite să iasă din sfera umanului şi aici mă refer la umplerea cărucioarelor cu ulei sau alt produs, făcând astfel imposibilă achiziţionarea unei unități de către omul de lângă noi. Limitaţi achiziţia doar la strictul necesar şi nu goliţi rafturile magazinelor, dacă produsul nu vă este absolut necesar”, a scris Angel pe Facebook.

Magazinele au impus limite de achiziție

În magazinele Profi din întreaga țară au apărut afișe informative: „Din dorința de a asigura produse de bază tuturor clienților noștri, limităm achiziția acestor produse pe fiecare bon fiscal”. Așadar doar 6 kilograme de orez, zahăr, mălai sau făină se pot cumpără pe un bon. Și doar un bax de ulei.

La Kaufland limita maximă este de două baxuri, la fel și la Carrefour. „Alimentele de bază sunt disponibile în limita a două baxuri pe client. Aprovizionarea rafturilor este zilnică”, au transmis oficialii Kaufland în magazinele din întreaga țară.

La Lidl și Penny de exemplu, clienții pot achiziționa până la cinci baxuri pe un bon fiscal. Iar cei mai generoși sunt cei de la Auchan, 36 de sticle de ulei pe un bon, așadar 6 baxuri. În comparație cu martie 2020, atunci când a început pandemia de coronavirus și se puteau cumpăra doar 3 baxuri de persoană.

Autoritățile anunță că sunt stocuri suficiente

„Îi încurajez pe români să se informeze din surse sigure, să fie liniştiţi din punct de vedere al asigurării necesarului de alimente, pentru că România produce suficient de mult astfel încât să ne asigurăm necesarul de consum”, a transmis ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Sursa: Libertatea

 

3 comentarii

  1. unsurosu Răspunde

    Bă da ce face lumea cu atâta ulei, îl beți măi oameni?
    Ce gloată.
    Acuma ar trebuii să se ieftinească toate cele din care sau făcut stocuri și să rămână sărăchiile cu ele pe cap.

  2. Unu Răspunde

    Foarte bine, așa ne trebuie dacă suntem unii ne-am de ciobani!

  3. Lucifer Morningstar Răspunde

    Masaj erotic în ulei pentru cupluri! Nu zău așa… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.