Grevă japoneză la Instituția Prefectului Satu Mare. Angajații Prefecturii poartă banderole albe, solicitând modificarea urgentă a legii salarizării.
,,Azi 16 martie 2022, salariații Instituției Prefectului județul Satu Mare poartă banderole albe pe braț, deoarece au intrat în grevă japoneză, în semn de protest față de nesoluționarea revendicărilor înaintate Guvernului, prin care s-a solicitat trecerea personalului prefecturilor în categoria funcțiilor de stat, conform activităților pe care le desfășoară, din cea a funcțiilor teritoriale în care sunt acum încadrați.
Organizatorul acestei acțiuni este Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, fiind, de fapt, o continuare a activităților de protest anterioare. Revendicarea constă în urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este preconizat ca la această acțiune de protest să participe aproximativ 1.800 de salariați ai instituțiilor prefectului din România”, informează Prefectura Satu Mare.