PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

România absurdă! De ce nu ajută statul refugiaţii?! Îi consideră turiști!

Mulţi sătmăreni se întreabă, pe bună dreptate, de ce statul român nu face aproape nimic, în această fază, pentru sprijinirea celor care fug de război. PortalSM a discutat cu autorităţile, iar concluzia este una de-a dreptul halucinantă, pentru că ucrainenii nu solicită în mod clar statutul de refugiat, astfel că sunt consideraţi turişti.

Este adevărat că marea lor majoritate nu vor să rămână în România, ci să plece mai departe, unde sunt aşteptaţi, şi de aceea statutul lor oficial în România, conform legilor în vigoare, este cel de turist. Deci, în viziunea statului român, toţi cei care fug de război şi nu vor să rămână în România, nu solicită în scris statul de refugiat sunt turişti. Drept urmare, tot conform legilor, nu se pot aloca fonduri pentru a-i sprijini.

Până acum, în mod direct, autorităţile statului au instalat nişte toalete la Petea şi urmează să fie instalate toalete şi la Halmeu (dacă nu au fost instalate între timp). S-au mai pregătit planuri pentru a instala un cort pentru 200 de refugiaţi, cel mai probabil la Tarna Mare. Autorităţile au mai discutat cu primarii din zona de frontieră să fie pregătiţi în caz că vor fi valuri masive de refugiaţi.

Noroc cu sămtmărenii de rând şi ONG-urile, care au dat dovadă de un sprijit de solidaritate ieşit din comun. Cei de la Crucea Roşie, Uniunea Ucrainenilor din Satu Mare, Asociaţia Eliezer, biserici, partide și multe alte asociații s-au mobilizat imediat şi au adunat din donaţii bunuri care sunt oferite refugiaţilor. Voluntarii stau zilele şi nopţile în vămi, caută cazări gratuie pentru aceşti oameni, le caută mijloace de transport spre ţările unde au legături.

Amintim că o mamă cu gemeni a călătorit timp de trei zile în Ucraina, ajutată doar de mama ei, pentru a se salva. A mers foarte mult, inclusiv pe jos, şi în cele din urmă a ajuns la Halmeu. Noroc cu voluntarii de aici, familia a fost preluată de către cei de la Uniunea Ucrainenilor şi i s-a găsit imediat un adăpost. Dacă ar fi să aştepte după statul român…

La Ardud au mai ajuns 26 de refugiaţi care au fost găzduiţi cu sprijinul populaţiei.

Trebuie precizat faptul că cei mai mulţi ucrainenii care au fugit până acum de război sunt în mare parte oameni cu situaţie materială bună, care au paşaport. Dar încep să fie tot mai mulţi cei care nu au unde să stea, au luat cu ei puţine lucruri şi fiecare cheltuială este importantă pentru ei.

La nivel de judeţ până acum au fost 62 de persoane care au cerut statutul de azilant, nu de cel de refugiat. Ele au fost direcționate către centrul de la Şomcuta, unde li se asigură cazre şi hrană.

Deci, dacă ar fi să ne ghidăm după termenii din legislaţie, toţi cei care fug de război şi nu solicită în mod clar statutul de refugiat, sunt numiţi turişti.

Pentru cei care nu înţeleg pe deplin ce înseamnă refugiat, redăm definiţia din DEX:

REFUGIÁT, -Ă, refugiați, -te, adj.s. m. și f. (Persoană) care s-a retras undeva sau la cineva spre a se adăposti, spre a găsi sprijin sau ocrotire în fața unei primejdii, a unei neplăceri 

Ca și o concluzie, dacă România este apreciată la nivel internațional pentru că îi primește pe acești refugiați, trebuie să se știe că meritul este în primul și primul rând al cetățenilor de rând, nicidecum al celor ocupă funcții publice și sunt plătiți din banii voluntarilor din prima linie…

_________________________________________

Pentru o mai bună organizare, au fost înființate două grupuri de Facebook: Uniți pentru Ucraina – Satu Mare și Satu Mare pentru Ucraina.

Citește și: