Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Structura anului școlar, modificată: Sistem cu 5 module și 5 vacanțe, fără semestre și teze

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, miercuri după-amiază, noua structură a anului școlar, titrează Digi24. Se renunță la semestre și trimestre și se introduce anul școlar cu 5 module de învățare. O altă premieră este săptămâna „mobilă” de vacanță, în luna februarie.

Cum va arăta noua structură a anului școlar:

  • Modulul 1 de învățare : 5 septembrie – 21 octombrie;
  • Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie;
  • Modulul 2: 31 octombrie – 22 decembrie;
  • A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie – 8 ianuarie 2023;
  • Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie;
  • A treia vacanță – de o săptămână – poate fi acordată în a doua săptămână, în a treia săptămână sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar;
  • Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște;
  • A patra vacanță : 8 aprilie –23 aprilie;
  • Modulul 5, ultimul: 24 aprilie – 16 iunie;
  • Vacanța de vară – 17 iunie – 4 septembrie.

Sorin Cîmpeanu spune că tezele vor fi eliminate de anul viitor

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat intenția de renunțare la obligativitatea tezelor semestriale. În ceea ce privește mediile, ministrul spune că sigur vor fi încheiate la finele anului școlar.

„Având în vedere relevanța tezelor semestriale, având în vedere această structură a anului școlar care se bazează pe cele cinci module de învățare, alternate cu perioade de repaus, intenționăm să renunțăm la obligativitatea acestor teze semestriale. Sunt convins că fiecare profesor știe bine, uneori știe foarte bine, când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs, de-a lungul anului școlar”, a declarat miercuri ministrul Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.