Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

VIDEO. Sătmărenii au trimis în Ucraina peste 450 tone de alimente, prin Uniunea Ucrainenilor

Mii de ucraineni au găsit sprijin în ultimele aproape 17 de zile în județul Satu Mare. Oamenii au fost îndrumați, au primit pachete de drum, iar mulți au fost cazați datorită bunăvoinței unor familii inimoase. Ajutor au primit și cei care au rămas în Ucraina: peste 180 de transporturi cu alimente și ajutoare au trecut granița în toată această perioadă. Cele mai multe ajutoare ajung în zonele de război, iar doar prin Uniunea Ucrainenilor din Satu Mare au fost transportate peste 450 de tone de alimente.

Fără simtă oboseală, voluntarii au dat dovadă de o solidaritate impresionantă în ultimele 17 zile. Ei sunt cei cu care Uniunea Ucrainenilor din Satu Mare a asigurat asistența refugiaților, a primit donații, a trimis transporturi, i-a cazat și hrănit pe cei care au fugit din calea războiului. Reprezentanții Uniunii Ucrainenilor, împreună cu nenumărate asociații, parohii, școli și simpli cetățeni au reușit să ajute mii de ucraineni.

În total, 748 de sătmăreni au trecut pragul Uniunii Ucrainenilor Satu Mare, cu sediul în Micula, și au donat alimente precum și alte ajutoare pentru Ucraina. În ultimele 17 zile, 181 de microbuze au plecat în țara vecină pentru a-i ajuta pe ucrainenii care nu au trecut granița. Tot în această perioadă, Uniunea Ucrainenilor a acordat asistență de tranzit, îndrumare și pachete de drum pentru peste două mii de ucraineni și a asigurat cazare pentru un număr de 500 de refugiați.

,,O parte din acest ajutor umanitar hrănește refugiații care s-au adăpostit în regiunea Transcarpatia, acolo unde e liniște, iar o altă parte este direcționată către oamenii care au rămas în zonele de război”, a spus Liuba Horvat, președinta Uniunii Ucrainenilor Satu Mare.

Toți cei care vor să fie în continuare alături de Ucraina, sunt așteptați la sediul Uniunii Ucrainenilor din Micula, strada Principală, nr. 305.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.