Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Bărbat dat în urmărire pentru tentativă la omor, depistat în PTF Petea

Un cetățean român, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, a fost depistat pe sensul de ieșire din România de către Polițiștii de frontieră sătmăreni.

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat ieri, în jurul orei 00.30, pentru a ieși din țară un cetățean român, în vârstă 29 de ani, domiciliat în Botoșani.

„În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că acesta este dat în urmărire generală, pe numele lui fiind emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta are de executat 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al  Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a transmis poliția de frontieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.