PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Carrefour România vrea să angajeze ucraineni. Oferă peste 200 de locuri de muncă

Carrefour România anunţă că oferă peste 200 de posturi de lucrător comercial universal pentru ucraineni, în reţeaua sa naţională de magazine hypermarket, supermarket şi Supeco. Posturile și responsabilitățile aferente sunt detaliate pe site-ul Carrefour, la secțiunea Cariere, cât și pe site-ul OLX și nu presupun cunoașterea limbii române sau a limbii engleze.

,,Carrefour România anunţă demersuri pentru integrarea persoanelor ucrainene pe piaţa muncii, prin crearea unui număr de 200 de posturi de lucrător comercial universal în reţeaua sa naţională de magazine în format hypermarket, supermarket şi Supeco, însemnând aproximativ 260 de unităţi. Posturile şi responsabilităţile aferente sunt detaliate pe site-ul Carrefour, la secţiunea Cariere, cât şi pe site-ul OLX şi nu presupun cunoaşterea limbii române sau a limbii engleze”, anunţă compania.

Printre responsabilităţile postului se numără îndrumarea clienţilor în magazin şi asigurarea unor raioane atractive din punct de vedere comercial, pentru a facilita procesul de cumpărare pentru clienţi. Pe de altă parte, facilităţile oferite de Carrefour România includ asigurare medicală privată, tichete de masă, cupoane de Paşte şi Crăciun, ajutor de transport, prime de vacanţă şi fidelitate şi, nu în ultimul rând, cursuri de formare şi dezvoltare.