PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deputatul Radu Panait, poziţie după sacţionarea Primăriei pe tema angajării

Deputatul USR, Radu Panait, a transmis o poziţie referitoare la sancţionarea Primăriei Satu Mare după ce a impus cunoaşterea limbii maghiare pentru angajarea în instituţie. El arată că singurul criteriu care ar trebui să conteze este profesionalismul, nu etnia, nu naţionalitatea.

Redăm poziţia acestuia:

Meritocrația și profesionalismul sunt două valori pe care conducerea municipiului Satu Mare nu a pus niciodată preț. Multe mizerii și nedreptăți au fost ascunse de-a lungul anilor, uneori din cauza fricii, alteori din cauza faptului că oamenii au ajuns să creadă că nu își pot demonstra dreptatea.

Colegul meu din USR, vicepreședinte al filialei noastre, Dan Tordoi, a dovedit că în ciuda sistemului defectuos, încă îți poți face dreptate. În urmă cu 5 ani de zile Dan a aplicat pentru un post de consilier juridic în cadrul Primăriei Satu Mare, după ce postul a fost scos la concurs prin anunț public. Deși aparent bifa toate criteriile impuse pentru a concura, mare i-a fost surpriza să afle că primarul Kereskenyi Gabor a introdus o nouă condiție eliminatorie: cunoașterea limbii maghiare la nivel cel puțin mediu. Ca să scurtez povestea, colegul meu Dan a formulat o plângere către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care în 2018 a decis că noua condiție impusă constituie discriminare, si asta cu votul unanim a celor 7 membri ai comisiei, din care 3 sunt maghiari. A urmat o serie de contestații și rejudecări, însă într-un final, la începutul acestei luni, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă care a confirmat abuzul creat de Primăria Satu Mare.

Abuzurile în serviciu, faptele de corupție și traficul de influență sunt tertipuri care ne sunt cunoscute atunci când vine vorba de modul de funcționare al administrației publice, însă este total imoral! Mi-aș dori să existe mai mulți oameni precum colegul meu Dan, cu mult curaj și determinare să își facă dreptate. Fiți siguri că situația de care el s-a lovit nu este una singulară. Astfel de abuzuri se petrec la ordinea zilei în instituțiile publice, însă de prea puține ori ajung să fie cunoscute. Astfel de acțiuni nu fac decât să creeze prăpăstii și mai mare între comunitatea românească și cea maghiară, cu toate că acestea au devenit în timp un adevărat model de conviețuire. Atunci când vorbim de angajări în sistemele publice sau private, singurul criteriu care ar trebui să conteze este profesionalismul. Nu etnia, nu naționalitatea.