Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Dosarul traficanţilor şi banilor falşi. Capul reţelei, arestat preventiv, patru bărbaţi în arest la domiciliu

Dosarul traficanţilor şi banilor falşi. Capul reţelei de traficanţi de droguri prinsă marţi la Satu Mare, Balog Sandor F, a fost arestat preveniv pentru 30 de zile. Magistraţii au emis astăzi mandat pe numele său. Totodată, instanţa a decis punerea în arest la domiciliu a celorlaţi patru membri: Vasile Răzvan G., Mark S., Paul Sebastian O., şi Ioan Gheroghe B.

Amintim că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au efectuat un număr de 39 de percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Satu Mare si Maramureș, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, precum și operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 650 grame muguri de canabis, 120 grame substanța cristalină – 4MMC (cristal), 10 grindere, 1 pistol cu gaze supus autorizării, suma de 8.000 RON, precum și 240.000 EURO în bancnote de recuzită.
La data de 19.04.2022, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea pentru 24 de ore a 5 inculpați, urmând ca, în cursul zilei de azi aceștia sa fie prezentați Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, precum și al cadrelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.