PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

USR l-a propus pe Cristi Danileț la CCR. Adrian Cozma: Curtea Constituțională nu are nevoie de vedete media!

Deputatul Adrian Cozma a reacționat printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook la anunțul USR de a-l propune pe magistratul Cristi Danileț pentru un post de judecător la Curtea Constituțională. ”Curtea Constituțională are nevoie de profesioniști, nu de vedete media”, spune Cozma.

Redăm, integral, mesajul transmis de deputatul Adrian Cozma:

,,E cel puţin interesant ca un partid care pretinde că luptă pentru o justiţie dreaptă, să propună la Curtea Constituţională o persoană care a fost exclusă din magistratură. În fapt e trist că justiţia e utilizată ca un câmp de luptă. Indiferent ce opțiuni avem, Consiliul Suprem al Magistraturii, care e format din magistrați, a luat o decizie. Chiar dacă n-ar avea dreptate, de ce să propunem o persoană controversată, când România are mii de profesioniști în domeniu? Justiția nu stă într-o mână de oameni sau vedete media, Facebook sau Tik Tok.

Justiția românească e formată dintr-un corp mare, cu foarte mulți profesioniști, care își fac treaba zilnic. USR aruncă doar petarde, pentru a-și menține și a-și atrage un electorat radical, dar neinformat totodată. Neinformat în sensul a ceea ce am subliniat. Justiția noastră are mii de profesioniști. Ei sunt peste tot. În tribunale, în Curțile de Apel, la judecătorii, în breasla avocaților. Avem conducători ai barourilor din fiecare județ și case de avocatură de prestigiu, unde lucrează persoane care nu fac filme pe Tik Tok dar își fac meseria în instanțe. Ei merită promovați și susținuți!”

FOTO: bihorjust.ro