Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Accident în lanț provocat de un polițist, în municipiul Satu Mare

Accident în lanț provocat de un polițist. Evenimentul rutier s-a produs astăzi, în municipiul Satu Mare. Potrivit IPJ Satu Mare, polițistul a intrat cu autospeciala într-o mașină condusă de o femeie, iar în urma impactului șoferița a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani. În urma accidentului, polițistul a fost amendat.

Ce spune Poliția:

În cursul acestei zile, o autospecială de poliție a fost implicată într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflat la volanul unei autospeciale, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula în aceeași direcție de mers, fiind condus de o femeie, de 33 de ani, din Satu Mare.

Autoturismul condus de femeie, ar fi fost proiectat într-un vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 59 de ani, din Satu Mare. În urma impactului nu a fost rănită nici o persoană, rezultând doar pagube materiale, prin avarierea celor trei autoturisme.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Conducătorul autospecialei a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002.

Sursa: IPJ Satu Mare

5 comentarii

  1. xpert86 Răspunde

    Astia fac parte din cadrul Politiei Rutiere si sancționează cetatenii, sa-l dea la judiciar ca nu e bun pentru rutiera!!!!

  2. altu fără bmw Răspunde

    Credeam că nici nu se dă știrea asta! Nu de alta dar a fost dis de dimineața! Dar să fii tu polițist și să circuli în halul în care a circulat ăsta luni la prima oră!?!? Noroc că nu a pățiti nimeni nimic serios. Dar se putea dacă era după vinovat.

  3. Driver X. Răspunde

    Dar pe post de politiste, de acele curvice blonde, brunete, frumoase foc, repet pe post de politiste ce parete aveti?
    Inteligenta zero, sub curul broastei.
    Scoala zero, forta zero., ahh era sa uit au ceva bun bun, foarte bun si cald intre picioare

    • Gheorghe Răspunde

      Driver,ce rău poți fii?!!Ce ai cu ele ca doar marea majoritate care sunt în sistem sunt fetele,,cuiva”important.
      Știi melodia ,,cucurucu”?
      Suna cam asa și se canta pe credea lui ceașcă impuscatu….
      Cu-cu-ru la UTC,(psd)
      Cu-cu-ru la pcr,(pnl)
      Cu-cu-ru la sindicat,
      Uite asa m-am rezolvat!!!
      Cigar up,cigar up,yeeee!
      Orice asemănare cu ceea ce se întâmplă azi în sistemul public este pură asemănare.

  4. Chupacabra Răspunde

    Că parcă polițiștii nu stau pe telefon la volan sau nu conduc cu telefonul la ureche.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.