PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Gunoaie lăsate şi în scorbura unui copac de pe digul din Micro 16

Unii sătmăreni lasă gunoaie şi în scorbura unui copac de pe digul din Micro 16, asta cu toate că zona este dotată cu coșuri de gunoi.

Aruncatul deșeurilor în locul unde te afli este o acțiune care tot mai des se practică printre cetățenii județului Satu Mare. Chiar dacă în zona digului din Micro 16 sunt zeci de coşuri de gunoi, sunt foarte multe gunoaie aruncate pe malul Someșului , deşeuri precum ambalaje de ciocolată ori închețată chiar în scorbura unui copac.

Dacă un sătmărean a reușit să se cațere până în copac, la coborâre probabil l-ar fi îngreunat ambalajul înghețatei pe care tocmai a savurat-o, admirând priveliștea într-o zi însorită de primăvară.

Aceste lucruri se practică cu toate că de curând zona digului din Satu Mare a fost dotată cu coșuri de gunoi și toate cele necesare pentru a putea petrece câteva ore la aer curat.