PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Pregătiri pentru Zilele Orașului. Se montează scena în Piața 25 Octombrie

Satu Mare se pregătește de sărbătoare: se montează scena pentru concertele ce vor avea loc de Zilele Orașului. Scena principală va fi amplasată în Piața 25 Octombrie, cu fața către răul Someș.

După mai bine de doi ani de zile de pauză, din cauza pandemiei de Coronavirus, Zilele Orașului revin în forță la Satu Mare. Astfel, în weekendul 27 – 29 mai, sătmărenii se vor putea bucura de programe și spectacole de mare anvergură. Pe scena principală care este montată în Centrul Nou al municipiului Satu Mare vor urca artiști de top din România, cum ar fi Inna, Andra, 3 Sud Est sau Ștefan Bănică.

De menționat că în acest an Zilele Orașului se mută din Centrul Vechi pe bulevardul Transilvania. Astfel, începând din seara zilei de joi, 26 mai și până în dimineața zilei de luni, 30 mai, traficul va fi restricționat, anunță Primăria Satu Mare.

Programul anunțat de Primăria Satu Mare

Programele culturale și de divertisment

Zilele Orașului sunt un prilej prin care organizăm programe culturale și de divertisment pentru toată familia. Vom avea în program o mulțime de activități și concursuri pentru copii și tineri, iar platoul de evenimente de pe platoul Corneliu Coposu se va umple de veselie și culoare. Vom organiza o vânătoare de comori în oraș, concursuri tip quiz, despre orașul Satu Mare, vom avea spectacole de teatru, concursuri de dans și alte programe pentru generația tânără.

Din punct de vedere organizatoric, privind punctele de alimentație publică, am decis amplasarea teraselor pe bulevardul Transilvania, iar pe platoul din Centrul Nou se va permite doar comercializarea băuturilor. Comercianții vor fi selectați în funcție de experiența pe care o au la alte evenimente și festivaluri mai mari și în funcție de aspectul estetic al standului propus. Depunerea cererilor și propunerilor se poate face prin completarea următorului formular: bit.ly/comerciant iar aceasta este singura posibilitate de a-i contacta pe organizatori.

Dorim să ridicăm nivelul serviciilor de alimentație publică și să diversificăm paleta de produse care pot fi achiziționate de la punctele de alimentație publică. Astfel se interzice comercializarea produselor de tip ”hamsi” care generează mult fum, se va pune accent pe aspectul plăcut al standurilor, pe curățenie și igienă.

Pentru deșeuri se vor amplasa mai multe tomberoane și containere, iar în toată zona evenimentului vor fi amplasate toalete ecologice moderne, de tip container.