PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Elevi de 10 din Satu Mare, invitați la Parlament de deputatul Adrian Cozma

Mai mulți elevi din școlile din Satu Mare au fost invitați, în prima săptămână de vacanță, în capitala României, pentru a se familiariza cu instituția Parlamentului. Tinerii sătmăreni au fost prezenți și la sediul Guvernului, acolo unde s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă.

,,Am invitat mai mulți elevi din școlile din Satu Mare în prima săptămână de vacanță a lor și în ultima săptămână din sesiunea parlamentară care se încheie pe 30 iunie. Timp de două zile tinerii noștri se vor familiariza cu instituția Parlamentului și vor vedea la fața locului ce face un parlamentar și cum se fac și se aprobă legile. E un bun exercițiu pentru oricine.

Mulțumim totodată premierului Nicolae Ionel Ciucă pentru buna primire la sediul Guvernului României. A fost o oportunitate pentru noi toți. Sper să le fie de folos și să-i inspire în activitatea pe care o au și mai ales după terminarea liceului. Voi permanentiza această acțiune și la fiecare final de sesiune voi invita copii și tineri pentru că vom avea doar de câștigat.

Bun venit copii și felicitări  pentru notele de 10 pe care le-ați obținut la examenul de capacitate și pe perioada liceului”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul Adrian Cozma.