Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

STUDIU. Cât de dezvoltat este iluminatul public în Satu Mare și cât costă lumina județului

Prețurile galopante ale energiei electrice au afectat, în ultima perioadă, deopotrivă consumatorii casnici, consumatorii industriali și autoritățile publice. SavElectro a încercat să afle de la administrații publice locale din toată România dacă au implementat sau măcar au în plan să implementeze soluții eficiente pentru reducerea consumului de energie și, prin urmare, a facturilor. Din studiul SavElectro reiese că 99.5% din străzile și ulițele județului Satu Mare au iluminat stradal, iar 42.3% din corpurile de iluminat stradal din județ sunt de tip LED.

Scopul studiului, derulat pe o perioadă de mai bine de două luni, a fost simplu: vrem să contribuim la conturarea unei imagini de ansamblu a situației iluminatului public la nivel național în România. Încercăm să descoperim care este gradul de modernizare a acestuia, la acest moment, pe teritoriul României, spun cei de la SavElectro, care au transmis cereri fiecărei primării în parte (peste 3000 de solicitări), prin care au rugat administrațiile publice, în baza legii, să ofere următoarele informații:

  • Dacă au iluminat stradal pe toate străzile din oraș / comună (sau în ce procent este acesta în prezent);
  • Dacă utilizează lămpi LED (și în ce procent);
  • Dacă folosesc tehnologia LED pentru iluminatul clădirilor administrate;
  • Care este procentul cheltuielilor cu electricitatea (din totalul cheltuielilor) pentru iluminat stradal și pentru iluminatul clădirilor;
  • Dacă a scăzut consumul ca urmare a trecerii la folosirea lămpilor LED și cu ce procent;
  • Dacă în anul 2021 au realizat lucrări de reabilitare a iluminatului stradal sau al clădirilor;
  • Dacă iluminatul folosește o formă de control de tip senzori crepusculari, de mișcare sau programarea manuală;
  • Dacă în anul 2021 au depus vreun proiect pentru a obține finanțare ca să modernizeze iluminatul public (și pe ce program).

Starea iluminatului public în județul Satu Mare

Potrivit studiului, județul Satu Mare se situează peste nivelul mediei naționale când vine vorba de utilizarea tehnologiei LED în iluminatul public.

Cifrele care caracterizează județul Satu Mare:

  • 99.5% din străzile și ulițele județului au iluminat stradal, de orice fel;
  • 42.3% din corpurile de iluminat stradal din județ sunt de tip LED;
  • 59.3% din becurile și sursele de iluminat din clădirile administrate de primării sunt LED-uri;
  • Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul clădirilor administrative reprezinta aproximativ 16.4% din totalul cheltuielilor cu electricitatea pentru UAT-uri;
  • Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul public reprezintă 69.1% din totalul cheltuielilor cu electricitatea;
  • Primăriile care au investit în soluții LED au avut o scădere a consumului în medie de 47%;
  • 1 din 6 primării a realizat în 2021 lucrări de eficientizare a iluminatului local;
  • În 17% dintre UAT-uri se folosesc senzori(de mișcare, crepuscular sau telegestiune) pentru a controla funcționarea iluminatului stradal;
  • 30% din primării au depus proiecte în 2021 pentru orice program de atragere de fonduri pentru reabilitarea sau modernizarea iluminatului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.