Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. TIR încărcat cu frigidere uzate interzis prin vama Petea. Trimis înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu deșeuri, constând în frigidere și congelatoare uzate.

Luni, 25 iulie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere și congelatoare uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoana în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Poliția de Frontieră

18 comentarii

  1. Tibor Răspunde

    Napoi visza la ungaria cu toate gunoaiele unde le este locul

  2. 📺 Răspunde

    “Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere și congelatoare uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Maramureș.”…. Care-i faza cu Ungaria? Era pt titlu cu efect?

    • comentator Răspunde

      Sau ceva exemplu din intoleranța legendară pevecistăpânistă?
      Apoi atunci hai să punem zilnic câte un articol cu diasporezii și accidentele lor din Ungaria că autoritățile de acolo sunt deja îngrozite la propriu de inconștiența multora de la noi! Cu asta nu vreți să vă mândriți?

      • Pevecistăpânul Răspunde

        Ți-aș spune ceva de genul “s-o f#t pe mă-ta” #peveci, dar are ordin de la korban Viki să nu amestece rasa voastră pură de imigranți din asia cu rasa comună europeană!

  3. Tabu Răspunde

    Vin acasa sparanghelii.

  4. Mae Răspunde

    Era și timpul sa se bage un pic în seamă garda de mediu !!!

  5. comentator Răspunde

    Hapoi dutye viszo la Vînju Mare țigane de unde ai vinit, acolo să fi stăpân pe șatră! Și pe măta so f@ți tu cu coada de la mătură! Cine so legat de măta?
    Intenționat am scris greșit că să precepi și tu!

  6. comentator Răspunde

    Scurati la mine eu plod de Ciocciolina estem si am fost lepadat in cotet de mama si tat laturi baut si numa prostii vorbesc .

  7. comentator Răspunde

    @Pevecistăpânul, te scuzăm că știm că ești prost și nesimțit. Nu putem înlocui educația neprimită de tine. Hai marș valea la Vînju! Nu te oprește nimeni! Și nici lacrimi nu vor curge. Eventual cei din Vînju Mare se vor enerva că ai revenit!😱😲😤🤮💩

  8. comentator Răspunde

    Io migrator si tare prost puturos estem asa ca scuzati la mine ca nu de mult sosit din Asia si tare timpit si obosit estem.

    • comentator Răspunde

      @pevecistăpânul, ai tu cei ai cu migratorii! Pomenești că ai ceva dintr-astea printre neamuri, nu? Ceva pecenegi, cumani, iazigi sau măcar ceva tătari dintr-ăia tunși skinhead?? Că nu mai știi că ți-ai pierdut arborele genealogic prin pustă când ți-au fugărit strămoșii niște lupi sau măcar ceva tătari supărați??? Și i-au ajuns din urmă? De acolo și se trage handicapul??? Săracule!🤔😱😲🤮🤮💩💩😭😭🥴🥴🤯🤯😣

      • Pevecistăpânul Răspunde

        Mă, degeaba bate viki țiganul din fălci, bunicul o tras în poolă o grămadă de unguroaice, așa îi plăcea lui!
        Tata, la fel!
        Eu deja i-am depășit pe ambii la un loc … And still counting..😜
        Cum zici că le cheamă pe nevastă-ta și pe mă-ta?

        • abc Răspunde

          Numai gura de tine. Ai grije până nu încapi pe mâna cuiva de fapt nu dorești să încapi că îți va piere cheful definitiv. Asta împreuna cu scula ta imaginară. Săracule cu duhul!
          Când te-a fătat mă-ta așa s-a bucurat că te-a aruncat sus și din păcate pentru tine nu te-a prins din prima așa că te-a dat de podea??? Că tare ești lovit la cap.😱😱😲😲😲🤮🤮🤮💩💩💩💩

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.