PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Radu Panait, despre PNL Satu Mare: Nu poţi să te prefaci că eşti virgină!

Deputatul USR Radu Panait a transmis, printr-un comunicat de presă, poziţia sa cu privire la situaţia politică din judeţ, după ce PNL a ieşit de la guvernarea locală acuzând UDMR de o serie de lucruri.

Redăm poziţia deputatul Radu Panait:

“Nu poți să te urci cu ei în autobuz și când te dai jos să te prefaci că ești virgină! 

PNL Satu Mare nu a dat dovadă de nimic astăzi, ci pur și simplu aplică strategia PSD de a ieși de la guvernare cu puțin timp înainte de alegeri. Îi cred pe sătmăreni naivi și speră că vor ieși imaculați, dar ținând cont că au ocupat pozițiile de viceprimari și de vicepreședinți de consiliu județean mai bine de 6 ani, nu au lăsat nimic concret în urma lor.

Mulți din USR și din PNL și-au dorit o alianță între cele două partide la momentul alegerilor locale; aceasta nu a putut fi realizată, pentru că UDMR avea, la acea vreme, diverse relații cu anumiți membri din conducerea ambelor partide.

La momentul alegerii vicepreședinților de consiliu județean și a viceprimarilor, noi cei din USR, le-am propus PNL-iștilor să nu intre în coaliție cu UDMR la nivel local și să rămână cu noi în opoziție. Alegerea lor a fost cea pe care o știm cu toții, au ocupat aceste 4 poziții cheie din administrația locală, sub pretextul că ei vor face lucruri mărețe în județ, dar evident că nu au făcut-o, nici măcar atunci când toate pârghiile banilor guvernamentali au fost la ei.

PNL trebuie să își mențină direcția odată stabilită cu partenerii de coaliție, altfel ajung să nu mai aibă credibilitate, atât în fața sătmărenilor, cât și în fața celorlalte partide”.