ACTUALIZARE: Echipajul de intervenție cu barca a fost trimis preventiv, pentru o intervenție prompta. Nu a fost necesară intervenția acestora, persoana a coborât singură de pe podul de fier. Persoana a fost preluată de echipajul de prim ajutor aflată la fața locului, dar a refuzat transportul la UPU Satu Mare. Ulterior aceasta a fost predată echipajului de Poliție, aflat la locul intervenției.
Tentativă de suicid la podul de fier. Pompierii sătmăreni au fost solicitaţi să intervină la o tentativă de suicid. Din primele informaţii, neconfirmate încă în mod oficial, o persoană a vrut să se arunce în Someş. La faţa locului sunt echipaje de pompieri şi paramedici SMURD.
“Astăzi, 26.08.2022, la ora 10.31 dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la o tentativă de suicid, în municipiul Satu Mare, str. Ostrovului.
La fața locului se deplasează un echipaj de intervenție cu barcă, o ambulanță de prim ajutor SMURD B2 și 7 subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare”, precizează ISU Satu Mare.
Ştire în curs de actualizare…