PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Probleme mari la acoperișul bibliotecii: ”Are 100 de ani. Ar trebui schimbat tot, dar nu e simplu”

Autoritățile reacționează după ce noul sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare a ajuns să fie ”inundat” după ploile din ultimele zile. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că în următoarele două zile se vor finaliza lucrările de hidroizolație, dar speră ca în urmă acestor lucrări clădirea ”nu va rămâne cu sechele”. Totodată, Pataki spune că acoperișul ar avea nevoie de intervenții serioase care nu se pot însă realiza fără autorizație de construcție: ,,Până atunci reparăm”.

,,Sper că în 48 de ore se termină cu lucrările de hidroizolație, pe urmă se uscă pereții și sper că nu va rămâne clădirea cu sechele care vor necesita și alte tipuri de reparații”, a declarat Pataki Csaba. Președintele Consiliului Județean Satu Mare afirmă că în unele zone acoperișul are o vechime de o sută de ani și trebuie schimbat: ,,Tot acoperișul trebuie regândit”, spune Pataki, adăugând însă că pentru o astfel de intervenție este nevoie, în primul rând, de autorizație de construcție, dar și de un efort financiar considerabil.

,,Pe un astfel de acoperiș unde unele părți au 100 de ani astfel de intemperii pot să apară până nu schimbăm tot, iar ca să schimbăm tot, fiind în zonă de protecție a monumentelor, eu am nevoie de un document de avizare a lucrărilor de intervenție. (…) Unele sunt lucrări de reparații și altele sunt lucrările de reabilitare. Pentru a porni lucrări de reabilitare am nevoie de autorizație de construcție, iar până nu am documentul nu pot să fac lucrări de reabilitare. Acolo tot acoperișul trebuie regândit, dar fiind un monument nu va fi simplu, nici ca bani, nici ca termen. Până atunci reparăm”, a spus președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Pataki a mai menționat faptul că nu s-a putut acționa mai devreme din cauza secetei: ,,Infiltrațiile au fost depistate, pe urmă a venit o vară secetoasă și nu s-a văzut pur și simplu de unde vine apa”.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version