Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Sancțiuni pe bandă rulantă, în weekend, în Satu Mare. Zeci de șoferi lăsați fără permis

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 7-9 octombrie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 122 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 48 conducători auto, dintre care 32 au fost depistați de aparatura radar nerespectând regimul legal de viteză.

Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    La halul în care se circulă sincer e puțin. La un stop după un roșu pleacă cam 20-30 de mașini. Dintre astea minim 80% pot fi sancționați : depășirea limutei de viteză, nesemnalizarea direcției de mers, neacordare de prioritate și mai ales vorbit la telefon. Eu în locul celor de la rutieră aș face acțiuni la sânge, adică ies cu tit efectivul și prind și taxez tot ce nu e regulamentar. Fără nici o discuție și fără pile ori intervenții. Fac asta de câteva ori și șoferii poate vor băga la cap că nu suntem în junglă. Pentru că nu mai mujt decât alaltăieri am asistat la o scenă și am rămas fără coloană sonoră. Venea cu vitează pe Blaga o mașină SMURD cu toate treburile sonore și vizuale pornite, așa cum trebuie când ești în misiune. O mașină a încetinit și s-a retras ca să aibă loc de trecere salvarea la care cel de după el un bizon veritabil l-a claxonat și l-a înjurat! Îi doresc să aibă nevoie cât mai repede de salvare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.