Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

S-a întors în țară, dar a fost oprit în PTF Petea. Tânărul a fost trimis direct după gratii

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un sibian care are de executat un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Sâmbătă, 5 noiembrie, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în județul Sibiu.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noştri s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 30 mai 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Judecătoria Târnăveni l-a condamnat pe tânărul sibian la un an de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de furt.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.