PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Manelistul Culiţă Sterp, reţinut după accident. Era băut şi fugea de radarul Poliţiei

Manelistul Culiţă Sterp reţinut după accidentul din Cluj Napoca. Poliţiştii au emis mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând să îl prezinte judecătorilor pentru luarea unor măsuri. El fugea de Poliţia Rutieră Cluj în momentul în care a făcut accidentul, după ce a fost filmat de radar cu 96 km/h. Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar după accident a fugit şi s-a ascuns de poliţie pe un şantier.

Polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, implicat în cursul nopții în accidentul rutier produs în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere.

Din informatiile obținute rezultă faptul că autoturismului a fost surprins de aparatul radar rulând cu viteza de 96 de km/h. A fost întocmit un proces-verbal de constatare a contravențiilor, cuantumul total al amenzilor fiind de 1885 de lei.

A fost aplicată o amendă în valoare de 580 de lei pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier, contravenientului fiindu-i de asemenea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile. 

Depășirea limitei legale de viteză a fost sancționată cu amendă în valoare de 1305 lei”, precizează Poliția Cluj.