Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Băut bine și fără permis, un sătmărean a distrus mai mulți stâlpi cu excavatorul

La data de 5 decembrie, în jurul orelor 17.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați de către o femeie de 55 de ani, din comuna Certeze, despre faptul că pe raza satului Moișeni, un bărbat ar fi provocat avarii unor stâlpi de curent electric.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Botoșani, în timp ce efectua lucrări cu un utilaj de excavație, ar fi rupt cablurile de curent electric, aflate pe stâlpii de la marginea părții carosabile.

Procedura de testare cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

Totodată, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date, constatând faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere de nicio categorie, iar utilajul de excavație pe care acesta l-a condus nu este înmatriculat sau înregistrat.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.