Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Bugetul de stat pentru 2023, aprobat! Adrian Cozma: „625.000 lei vin la Satu Mare”

​Parlamentul a adoptat, miercuri, legea bugetului de stat pe 2023. În cadrul ședinței, trei amendamente în valoare de 625.000 lei ale deputatului sătmărean Adrian Cozma au fost admise.

Amendamentele admise ale deputatului PNL Adrian Cozma sunt următoarele: 475.000 lei pentru Spitalul Județean, respectiv dotări/aparatură medicală la Secția de Cardiologie și la Secția de Pediatrie, plus 150.000 lei pentru un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru extinderea Școlii Lucian Blaga din Micro 17.

„Nu este nici mult, nu este nici puțin. Este important că am reușit. Vom beneficia toți de aceste investiții, toți cei care ajung să apeleze la serviciile medicale de la Spitalul Județean Satu Mare”, a spus Adrian Cozma cu privire la amendamentul Spitalului Județean Satu Mare.

În ceea ce privește Școala Gimnazială Lucian Blaga, deputatul Adrian Cozma a precizat că elevii își desfășoară cursurile în condiții improprii, însă, cu toate acestea, performanța școlii este una foarte bună.

„Acolo este o situație deosebită. Clasele primare, I-IV, își desfășoară cursurile în condiții improprii, din punctul meu de vedere, în niște camere, într-un imobil total impropriu care numai școală nu se poate numi, iar performanța școlii Lucian Blaga este una foarte bună. Consider că acei copii merită să învețe în condiții mult mai bune decât o fac astăzi”, a mai spus Adrian Cozma. 

 

8 comentarii

  1. Moore PNL & PSD Răspunde

    Odă vouă!
    O dă-vă-n poola noastră!

  2. Vecinu' Răspunde

    Haideti bre, 125.000 de Euro??? din care se sifoneaza jumate, ce faceti domniilor cu maruntii astia ???

  3. delia Răspunde

    Bravo da de cand ne-ati obligat cu vaccinurile la locul de munca si mi-au murit rude de la vaccin si aruncati de la o raceala in saci nu mai votez PNL,PSD sau USR

    • Gicu Hugi Răspunde

      ti-au murit tie rude cum vaca danseaza balet, AURolaco

      • R Răspunde

        Ba da io ma întreb, de ce adisor face de toate (nu ca ar fi meritul lui) Dar restu cristescu usr-isti plus popandai aia de la udmr, ca parca is trei la numar. Este unul lorand mai spune din cand in cand, cum va fi vremea, in rest ceilalti doi ce fac, aud?????

  4. Marshall Răspunde

    Eu cred ca s-a gresit in articol. Suma e in Euro si nu in RON.

  5. Adi Răspunde

    Ăăăă.. da…! Hai că merită o felicitare mică mică. Dar restul promisiunilor? RCA-ul? Acciza la carburant? Ha? Când și astea rezolvi atunci să te dai mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.