Astăzi, în jurul orei 14:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o amenajare improvizată, în zona străzii Ostrovului.
S-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, încadrate de 12 cadre militare. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă, cu posibilitatea de propagare la amenajările din vecinătate.
Pompierii au lichidat incendiul limitând extinderea acestuia. Nu au fost înregistrate victime.
Sursa: ISU Satu Mare