Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

FOTO. Percheziții în Satu Mare. Polițiștii au confiscat 90 de kilograme de petarde și artificii

La data de 28 octombrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza localităților Satu Mare și Lazuri, într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunii de orice operațiune cu obiecte pirotehnice efectuată fără drept.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate în vederea confiscării 90 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 10.000 lei.

În executarea activităților au fost angrenate Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic și Serviciul de Acțiuni Speciale, toate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca în funcție de probatoriul administrat să se facă propunerile legale în cauză.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.