PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Şi-a bătut vecina de 79 de ani cu tigaia, apoi a luat-o la şuturi pe fiica ei

O femeie din judeţul Satu Mare a fost condamnată la amendă penală după ce şi-a bătut vecina de 79 de ani cu tigaia iar apoi a agresat-o şi pe fiica acesteia care a venit să îi ceară socoteală.

Potrivit informaţiilor PortalSM, incidentul s-a petrecut în februarie 2021, dar condamnarea a fost dată în această lună.

Totul a început de la un teren. Agresoarea a intrat în casa bătrânei de 79 de ani pentru a-i cere anumite explicaţii, iar când aceasta a spus că nu îi datorează nimic pur şi simplu a lovit-o cu tigaia pe care o avea în mână, după care i-a aplicat şi alte lovituri, fiind căzută la pământ.

În tot acest timp, bătrâna era în convorbire telefonică şi fiica ei, care a auzit tot ce s-a întâmplat şi a pornit imediat spre aceasta. Venind să vadă ce a păţit mama ei, şi pentru că a văzut-o pe agresoare în curte, s-a dus la ea să îi ceară explicaţii, doar că a fost agresată şi ea, agresoarea a tras-o de păr şi a trântit-o la pământ.

Bătrâna a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale iar fiica acesteia de 2-3.

După mai bine de un an şi jumătate, sentinţa a fost dată. Agresoarea a primit o amendă penală în valoare de 4.725 de lei şi este obligată la plata unor despăgubiri în valoare de 4.000 de lei către bătrână şi 2.000 de lei către fiica acesteia.