PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cum s-a produs decesul elevei de 15 ani. A intrat de două ori în stop cardio-respirator

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare explică cum s-a produs decesul elevei de 15 ani. Fata s-a prezentat ieri după-masa la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), a fost intubată, după care a intrat de două ori în stop cardio-respirator.

În data de 18.01.2023, ora 15.21 s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturație oxigen 88%.

A fost preluată de echipa de Urgențe majore și intubată, primele investigații pledând pentru un cord pulmonar acut și suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză.

În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susținere a funcțiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil. La aproximativ 30 minute, ora 19.10 intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată.

Autopsia și examenul antomopatologic aferent urmează să stabilească cu exactitate cauzele care au condus la deces.

În acest context, reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare atrag atenția populației asupra importanței prezentării în timp util la medic, tergiversarea sau atitudinea inadecvată față de boală, favorizând dezvoltarea complicațiilor severe, uneori cu evoluție fatală.