Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Vietnamezi opriți de polițiști în județul Satu Mare. Voiau să iasă ilegal din țară

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Carei în cooperare cu S.P.F. Berveni au depistat șapte cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din țara noastră, pentru a ajunge în Spațiul Schengen.

În data de 21 ianuarie, în jurul orei 01.50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei au observat pe directia bornei K110, la aproximativ 1000 m față de linia de frontieră un grup de șapte persoane de origine afroasiatică, care se deplasa dinspre localitatea Carei spre frontiera româno – ungară. Polițiștii au acționat în vederea reținerii persoanelor, reușindu-se reținerea a patru dintre acestea. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F.Carei pentru stabilirea identității, constatându-se că sunt cetățeni vietnamezi.

S-a continuat cercetarea terenului în vederea găsirii celorlalte persoane, informându-se totodată și partea maghiară pentru a supraveghea zona.

La scurt timp, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul S.P.F.Berveni au fost depistați ceilalți trei cetățeni de origine afroasiatică. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F.Carei pentru continuarea cercetărilor, unde s-a constatat faptul că aceștia sunt de asemenea cetățeni Vietnam.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cei șapte vietnamezi dețin avize de muncă emise de autoritățile din România.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Întrucât persoanele au solicitat azil, au fost predate lucrătorilor din cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Șomcuța Mare.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.