PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PROTEST. Locuitorii din Sătmărel și Balta Blondă vor protesta la Primăria Satu Mare

Locuitorii din Sătmărel și Balta Blondă  vor protesta din nou în fața Primăriei Satu Mare din cauza, așa cum se arată în anunțul ce anunță protestul, lipsei de condiții din Sătmărel și Balta Blondă.

Protestul va avea loc în fața Primăriei municipiului Satu Mare și va începe la ora 9.00.

„Un lucru e clar: așa nu se mai poate! Toți cetățenii orașului ar trebui să fie tratați în mod egal! Toți plătim impozite, contribuim la bugetul comun, dar nu toți beneficiem de aceleași condiții de viață. Ne-am întâlnit astăzi, din nou, și am reușit să ajungem la un numitor comun: trebuie să ne cerem drepturile. În birouri, pe stradă, în mediul online, peste tot! Protestul de ieri (n.r. – 20 ianuarie) a fost un început. Unul mai puțin impresionant, dar un început. Vor mai urma și altele, iar dacă primarul va continua să fugă de un dialog cu noi, îl vom căuta și forța să îl aibă cu sau fără voie. Este insuportabil și inadmisibil ce se întâmplă cu noi, cei din Sătmărel si Balta Blonda ,iar începând de azi orice acțiune, cu respectarea legilor, este îndreptățită”, este mesajul unuia dintre cei nemulțumiți.

Maskulik Csaba a transmis că se poate vorbi despre asfaltare doar după ce se va termina cu canalizarea și apa.

„E în zona inundabilă a râului Homoroade, râu care de 2-3-4 ori pe an iese din matcă și inundă o întreagă stradă. Este momentul ca cei care s-au dus acolo să își rezolve această problemă, pentru că știau ce e acolo când s-au dus acolo.

Pe Sătmărel nu putem interveni și nu putem avea așteptări să avem drumuri asfaltate până nu avem apă și canalizare. Cei de la Apaserv lucrează deja la o primă parte. După ce vom termina cu canalizarea și apa vom trece și la partea de asfaltare. Am făcut și un calcul, ca să vedeti dimensiunea investitiilor: apa si canal plus carosabil ar însemna 33 milioane de lei. La asta trebuie să ne gândim, de unde și cum vom face rost de aceste fonduri, în condițiile în care mai trebuie să facem și în jurul centrului niște străzi”, a transmis Maskulik Csaba.

Citește și:

 

Exit mobile version