PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

COMPARAȚIE. Biblioteca nouă din Bihor vs. Biblioteca „dărăpănată” din Satu Mare

Conducerea Consiliului Județean Bihor a prezentat proiectul Bibliotecii Județene din Oradea, clădire ce va fi transformată într-un spațiu modern și prietenos, după modelul unor biblioteci din țările europene. În proiectul estimat la peste 4 milioane de euro sunt cuprinse și achiziții de programe și de tehnologie pentru digitalizarea bibliotecii și a rețelei de biblioteci comunale și orășenești din județul Bihor. În comparație, lucrările la noua Bibliotecă Județeană din Satu Mare au costat 12 milioane de lei, adică undeva la două milioane și jumătate de euro, însă problemele au apărut la numai câteva luni de la mutarea în noul sediu. După ce în toamna anului trecut a început să plouă în bibliotecă, în urmă cu câteva zile a început să cadă și tencuiala de pe clădire.

Cum va fi modernizată Biblioteca din Oradea

Clădirea bibliotecii din Oradea va fi modernizată astfel: activitatea cu publicul va fi mutată în spații deschise la parter și în holul central, spațiile vor fi reconfigurate, un mobilier modern va face spațiile mai prietenoase, o cafenea va funcționa în holul central etc. Conducerea CJ Bihor anunță că proiectul a avut ca model biblioteci amenajate în ultimii ani în țările europene, în așa fel încât noile spații să atragă cititorii, iar biblioteca să devină un hub cultural și de educație. În proiect sunt cuprinse și achiziții de programe și de tehnologie pentru digitalizarea bibliotecii și a rețelei de biblioteci comunale și orășenești din județul Bihor, iar valoarea estimată a proiectului este de peste 4 milioane de euro.

Probleme cu Biblioteca Județeană Satu Mare, după modernizare

În toamna anului trecut, la doar câteva luni de la mutarea în noul sediu, a plouat de-a dreptul în clădirea în care s-au investit banii Consiliului Judeţean, implicit ai sătmărenilor. Angajaţii s-au chinuit să pună câteva găleţi pentru a opri scurgerea apei la parter şi distrugerea ei completă. Conducerea Consiliului Județean a reacționat atunci și a spus că acoperișul ar avea nevoie de intervenții serioase care nu se pot însă realiza fără autorizație de construcție: ,, Acoperișul are 100 de ani. Ar trebui schimbat tot, dar nu e simplu. Până atunci reparăm”, spunea, în luna septembrie 2022, președintele CJ Satu Mare.

Doar că problemele nu s-au oprit aici. La începutul acestei luni, februarie 2023, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină de urgență după ce a început să cadă tencuiala de pe clădirea bibliotecii. Bucățile de tencuială s-au desprins și au căzut direct pe trotuar.


CITEȘTE ȘI: