Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Creșă modernă, construită la Satu Mare! Anunțul făcut de Ministerul Dezvoltării

Creșă modernă, construită la Satu Mare! Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 10 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creşe “Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, potrivit ministrului Cseke Attila. Una dintre creșele incluse se află în municipiul Satu Mare. 

Cu aceste unităţi de învăţământ antepreşcolar, Ministerul Dezvoltării finanţează, până în prezent, un total de 228 de creşe, dintre care una a fost deja predată autorităţilor locale, la sfârşitul anului trecut, la Fălticeni.

Astfel, în localităţile Valea Lupului (jud. Iaşi) şi Adjud (jud. Vrancea), va fi construită câte o creşă mare (fiecare cu o capacitate de 110 copii), în Victoria (jud. Braşov) va fi construită o creşă medie (fiecare cu o capacitate de 70 de copii), iar câte o creşă mică (pentru câte 40 de antepreşcolari) va fi finanţată în Ighiu (jud. Alba), Văleni-Podgoria (jud. Argeş), Sălard (jud. Bihor), Drăgăeşti-Ungureni (jud. Dâmboviţa), Sabasa (jud. Neamţ), Poiana Stampei (jud. Suceava) şi municipiul Satu Mare.

“Prin construcţia acestor 10 creşe, creăm 570 de noi locuri pentru copiii din aceste localităţi”, a precizat ministrul dezvoltării.

Ministerul Dezvoltării construieşte creşe moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parţial din surse regenerabile, a precizat ministrul dezvoltării.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creşe, prin care vor creşte semnificativ locurile din creşele de stat. Creşele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale şi care va diminua timpul necesar construcţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.