Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Două fete s-au distrat în club. Au băut shoturi și s-au urcat în mașină. Apoi s-au întâlnit cu poliția

Două fete s-au distrat în club. Apoi au băut shoturi și s-au urcat în maşină, după care s-au întâlnit cu poliția.

Fiind audiată, una dintre fete a declarat că a consumat mai multe shot-uri de de tărie în club, după care un shot de pălincă la o prietenă acasă. Ulterior, în jurul orei 05.30 s-a urcat la volanul unui autoturism pe care l-a condus de la locul de domiciliu al prietenei sale până pe strada Botizului din municipiul Satu Mare unde, în jurul orei 05.45, a fost oprită de organele de poliţie. În final a precizat că recunoaște fapta și că îi pare sincer rău pentru comiterea ei.

Sătmăreanca a fost condamnată la nouă luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

 

2 comentarii

  1. Mihaita Piticu' Răspunde

    Numa’ cu Politia s-o putut intalni…..Ca la intalnire cu un baiat nu au timp, ca stau pe Instagram toata ziua :)))))))

  2. Pista Răspunde

    Instagram pe dracu, în crâșmă până dimineața, puțin la nani și pe urmă retur la crâșmă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.