PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Incendiu în Satu Mare. Un Mercedes a luat foc în mers

Astăzi, în jurul orei 12:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș ” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, care se afla în mers pe strada Balta Blondă, în municipiul Satu Mare.

La sosirea echipajelor, după recunoașterea efectuată s-a constatat că incendiul se manifesta în zona convertorului catalitic. S-a intervenit pentru lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu 8 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Forțele de intervenție au reușit să  localizeze incendiul, limitând astfel propagarea acestuia la întregul autoturism. Cauza probabilă a incendiului a fost efect termic în zona catalizatorului.

Pentru a preveni incendiile auto, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.