Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Razii în pădurile din județ. Hoții de lemne, căutați de polițiști

În dimineața zilei de 8 martie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au efectuat, pe raza comunelor Pișcolt și Petrești, activități pentru combaterea și prevenirea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

În urma desfășurării activităților specifice, polițiștii au identificat un atelaj hipo, unelte susceptibile de a fi utilizate pentru tăierea arborilor, precum și material lemnos, valoarea bunurilor ridicate fiind de aproximativ 4200 de lei.

Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7000 de lei, conform Legii nr.171/2010.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național indiferent de forma de proprietate și furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale, ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri.


Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. muitist Răspunde

    Asa se procedeaza, da-mi niste amenzi la tigani care nu le pot plati, astfel mai intra un pic la parnaie tot pe banii platitorilor de taxe. Si sa nu uitam mai face si politia o plimbare prin padure.

  2. ecologist resemnat Răspunde

    Că la Holzindustrie nu aveți curaj. Punctual mai prindeți niște metri de lemn fără acte, ceva transport dubios sau vreun țigan care fură ca să nu moară de frig dar vagoanele sau camioanele întregi nu le vedeți. Dar per total aveți un caz nou. Socoteala să iasă.😰

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.