Ultima actualizare: azi, 16:15
Locale

Un bărbat din Negrești și-a înjunghiat ginerele, apoi a încercat să își taie venele

Un bărbat din Negrești-Oaș și-a înjunghiat și alergat ginerele cu un cuțit, după care a încercat să își taie venele. Acum acesta se află în arest preventiv urmând să își primească sentința.

Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 22.01.2023, în jurul orei 14.00 un apel la 112 a anunțat faptul că un bărbat de 60 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice și-a înjunghiat ginerele cu care locuiește în aceeași casă. Prin apel s-a solicitat intervenția organelor de poliție la fața locului și a unei ambulanțe.

Bărbatul l-a înjunghiat pe ginere în spate, după care a încercat să îi aplice lovituri cu cuțitul, însă acesta a ridicat mâinile pentru a se apăra și a fost tăiat în antebrațul stâng. Acela a fost momentul în care a reușit să scape și să fugă în stradă. Bătrânul și-a urmărit ginerele cu cuțitul în mână aproximativ 5 metri, după care bărbatul de 60 de ani s-a întors pe terasa locuinței unde cu același cuțit a încercat își taie venele de la mâini.

Acum acesta este trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie.

4 comentarii

  1. Marius Groza Răspunde

    Cu același cuțit?

  2. MaciLaci Răspunde

    Măcar erau anterior vaccinați??? Că altfel e mare bai! Inclusiv cuțitul.

  3. Fasz Răspunde

    Care bătrân? La doar 60 de ani?

  4. Mitică Răspunde

    Înainte participaseră cu toții la ,, Nuntă în Oas,, de la Teatrul de Nord din Satu Mare ! Ce nu li se potriviseră oare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.