Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

VIDEO. Zeci de migranți ascunși într-o autoutilitară, în vama Petea. Șoferul a fost arestat

Poliţiştii de frontieră sătmăreni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat 25 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară înmatriculată în România.

Miercuri, 8 martie, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, conducând o autoutilitară marca Fiat, înmatriculată în România.

La controlul de frontieră efectuat în cooperare cu autoritățile maghiare, polițiștii  au descoperit, în compartimentul de marfă al mijlocului de transport 25 de cetăţeni străini.

Mașina și persoanele au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că 22 dintre ei sunt cetăţeni din Bangladesh, doi din Egipt și unul din Nepal, intraţi legal în România.

Cu toții intenționau să ajungă în state din vestul Europei (Polonia, Franța, Germania), dar pentru că nu dețineau documente legale în acest sens, au încercat să iasă ilegal din țara noastră.

Cei 25 de cetățeni străini sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Totodată pe numele cetățeanului român, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 zile.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.