PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat rupt în bătaie în fața unui restaurant din Satu Mare. Agresorii i-au rupt maxilarul

Un sătmărean a fost bătut de trei persoane în fața unui restaurant din municipiul Satu Mare pentru o datorie. Acesta a rămas fără bani și cu maxilarul rupt, iar vinovații au fost condamnați la închisoare cu suspendare.

Potrivit informațiilor PortalSM, în timp ce bărbatul se afla într-un restaurant, la masa lui a venit un bărbat și au purtat o discuție în contradictoriu cu privire la o sumă de bani pe care acesta i-o datora. După discuție, bărbatul a ieșit din restaurant, dar a fost urmărit de trei bărbați, după care a fost agresat fizic, fiind lovit de mai multe ori la nivelul corpului și al capului.

Victima a reușit să scape din situație și a fugit pe stradă, însă a fost urmărită și prinsă din urmă de unul dintre bărbați, care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii la nivelul corpului. După aceste agresiuni, sătmăreanul a reușit să scape și a plecat cu mașina spre Punctul de Trecere a Frontierei unde le-a povestit polițiștilor cele întâmplate. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportată la spital.

În urma agresiunilor, acesta a suferit leziuni fizice care au necesitat 65-70 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Bărbatul a povestit că a fost lovit cu o halbă de bere în zona tâmplei și a fost agresat fizic atât în zona corpului, cât și a capului. După ce a reușit pentru câteva secunde să scape, a încercat să fugă, însă a fost prins și bătut în timp ce o alta persoane i-a furat 3.500 de euro.

Acum, cei trei vinovați au fost condamnați la 1 an și 3 de luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violențe și la plata sumei de 12.000 de euro reprezentând daune morale și 1998,52 lei cu titlu de daune materiale.