Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

Elev de 15 ani, reținut de polițiști. A amenințat cu cuțitul un profesor

Un elev în vârstă de 15 ani a fost reţinut de poliţiştii din municipiul Bacău după ce ar fi ameninţat cu cuţitul un profesor în incinta sălii de sport a unităţii de învăţământ, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Fapta s-a produs miercuri şi a fost sesizată la 112 de un profesor în vârstă de 42 ani, care a încercat să aplaneze conflictul spontan dintre colegul său şi elev, scrie Agerpres.

“Poliţiştii au stabilit faptul că un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înţepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul. Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie şi condus la sediu pentru audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, care au luat măsura reţinerii tânărului. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.