Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cod GALBEN în județul Satu Mare: vijelii, grindină și averse cu caracter torențial

A fost transmis un cod galben de ploi și vijelii pentru județul Satu Mare și alte județe din vestul, sud-vestul, nord-vestul și local centrul țării. Codul galben a fost emis pentru ziua de marți, 30 mai, între orele 11.00 și 22.00.

În intervalul menționat, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat pe arii extinse. Vor fi perioade cu averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe alocuri cu aspect de vijelie (rafale de până la 55-65 km/h) și izolat* grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși local* 20-25 l/mp, iar punctiform* 30-35 l/mp, potrivit Severe Weather Alert.
– – –
IMPORTANT:
➡️ pe ARII EXTINSE* – fenomenele sunt de așteptat a acoperi o arie de peste 70% din zona vizată;
➡️ LOCAL* – fenomenele sunt de așteptat a acoperi o arie între 10-30% din zona de interes;
➡️ IZOLAT / PUNCTIFORM* – fenomenele sunt de așteptat a acoperi o arie sub 10% din zona de interes (ex. grindină, etc.);
✅ Furtunile sunt fenomene cu caracter local, fiind imposibil de prognozat cu exactitate arealul și intervalul de manifestare. Zonele aflate sub incidența codurilor prezintă o probabilitate mai ridicată de apariție a fenomenelor, nefiind însă obligatoriu ca acestea să se manifeste în fiecare localitate din județul respectiv.
✅ De asemenea, izolat și trecător, fenomene specifice instabilității atmosferice se pot semnala și în zonele care nu se află sub incidența codurilor. Intervalul menționat este orientativ și se referă la toate regiunile vizate, astfel că fenomenele NU se vor manifesta continuu pe întreaga perioadă de interes într-o zonă anume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.