Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

Fetița de 5 ani ținută ostatică în casă de propriul tată, salvată după 28 de ore

Fetița de 5 ani ținută ostatică în casă de propriul tată, în Chiajna, a fost eliberată după 28 de ore, titrează Libertatea.

Bărbatul care s-a baricadat, joi, 4 mai, în locuinţă cu fetița de 5 ani, după ce şi-a agresat soţia şi a alungat-o de acasă, a fost preluat vineri, în jurul orei 17.00, de Poliția Română, iar copila a fost eliberată, a informat IGPR.

„Operațiunea s-a derulat prin mai multe structuri ale Ministerului de Interne, până la nivelul unei celule de criză. Un rol determinant a fost al negociatorilor, care au fost permanent în legătură cu bărbatul, timp de aproximativ 28 de ore, cât a durat operațiunea. În urma acestor negocieri au fost obținute mai multe rezultate. De exemplu, polițiștii au preluat două butelii cu gaz din casă”, a spus Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR.

Polițiștii spun că a fost o operațiune complexă, îngreunată de faptul că bărbatul nu a avut nicio solicitare concretă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.