Sărbătoarea de 1 Mai, numită la început Ziua Muncii, iar apoi 1 Mai Muncitoresc, a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890, iar în timpul comunismului această sărbătoare a fost marcată, ca şi în alte ţări comuniste, de manifestări propagandistice.
După revoluţia din decembrie 1989, însă, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, dar a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber. Oamenii erau mai relaxați și nu erau obligați să mai participle la parade sau serbări.
Românii se pregăteau cu săptămâni înainte pentru parade de 1 Mai, iar muncitorii sau elevii nu aveau voie să lipsească. Mii de muncitori exersau mișcări și ritmuri pentru parada de 1 Mai. Erau obligați să învețe toți pașii și toate mișcările, pentru ca parada de 1 Mai să fie una impecabilă.
Se făceau repetiții cu mult timp înainte, se scriau mii de pancarte cu lozinci, iar străzile erau pline de parade de muncitori îmbrăcaţi de sărbătoare, pionieri şi şoimi ai patriei care scandau lozinci de preamărire şi înălţau pancarte uriaşe, mobilizaţi de activiștii PCR.
Evenimentul era marcat cu defilări impozante la care participau mii de oameni. 1 Mai era momentul în care se prezentau realizările măreţe ale Partidului Comunist Român. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu împreună cu ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat erau întâmpinaţi cu sentimente de înaltă preţuire, adâncă recunoştinţă şi dragoste fierbinte ale întregului popor.
Ziua liberă se încheia la iarbă verde cu mici şi bere. Această ultimă parte este singura care a supravieţuit şi după 1990.
