Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Profesorii anunță grevă generală! Mâine nu se fac ore de la 11.00 la 13.00

Profesorii se pregătesc să pună lacătul pe școli de lunea viitoare, cu patru săptămâni mai devreme decât prevede programa școlară, informează Digi24. Deja liderii de sindicat au făcut un apel către părinți să-și tină copiii acasă începând din 22 mai. 

Înainte de greva generală va fi una de avertisment. Miercuri, timp de două ore (între 11.00 și 13.00), profesorii nu-și vor ține orele, iar copiii vor fi doar supravegheați. Și universitățile intră în grevă generală. Este foarte posibil ca examenele să fie anulate sau amânate, a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater.

,,Greva generală care va fi declanșată în data de 22 mai înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinți să înțeleagă și recomandăm să țină copiii acasă. Grevă înseamnă încetarea lucrului. Nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. Există riscul, și o spunem responsabil, să se dea peste cap și examenele naționale. Vina nu mai e a noastră, nici a oamenilor din sistem, ci a guvernanților”, a declarat Simion Hăncescu, președinte al FSLI.

,,Greva generală va fi precedată de greva de avertisment din 17 mai, între 11.00 și 13.00, cu încetarea tuturor activităților specifice”, a spus Marius Nistor, președinte al FSE Spiru Haret.

Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.


Sursa: Digi24

12 comentarii

  1. Feri Poker Răspunde

    Parerea mea e ca sunt chiar sunt neobrazati ! As concedia 50% dintre ei daca as fi in locul ministrului ,pentru ca invatamantul romanesc e pe avarie !Au ajuns sa-i dea ca exemplu pe medici,care cica au obtinut ce-au vrut,iar acum vor si ei salarii de medici?!Oare cati dintre ei ar merita astfel de salarii? Oricum,sunt in top cu salariile,sunt putine salarii in invatamant sub 4-5000 de lei !Poate doar personalul auxiliar,cei care presteaza altceva decat dascalitul au salariile mai mici !

  2. satmarean Răspunde

    Feri Poker esti analfabet functional, fara copii, sofer de tir sau tractorist.

  3. x-ulescu Răspunde

    Eu știu o familie de profesori care au 6 case , tocmai au fost in excursii in japonia și america de sud ,avionu de lux face escala pt ca d- na profesoară să poata merge la școală…deci nu e așa rău să fie profesori….

  4. Satmaresn Răspunde

    Întâi ar trebui ca ei sa sa facă scoala adevărată. Nu mai avem profesori !!! Au 5-6 ore/zi vacante cat nu le este rușine si mai sunt nemulțumiți. Un portar la scoala are salar mai mare decât un inginer ( la privat). Sa le fie rușine!!!

    • satmarean Răspunde

      Sa mori tu? au 1800 lei. un inginer care stie meserie are 2000 euroi cel putin.

  5. satmarean Răspunde

    Scoala nu se mai face, dar nu din cauza cadrelor didactice. Parintii sunt de vina.Toate casnicele si toti patronii cu un bar dau indicatii. Cand vezi toti inapoiatii ca te trag la raspundere, i-ti bagi p-la in ia meserie, incerci sa lucrezi cu cine poti, tragi pe aceia cat poti sa dormi linistit noaptea si asta e viata.

  6. satmarean Răspunde

    Si inca ceva, sunt scoli si scoli. Pe unele este batalie, pe unele repulsie. De ce oare? Conducere buna, profesori buni, etc. Exempu eminescu, unde se stie: droguri fite, etc, vs stanca, german, slavici, teoretic carei, unde este bataie si sunt rezultate foarte bune. Gasiti rezultatele la promovabilitatea la bac si se pote face diferenta.

  7. Eugen Răspunde

    Sa fim serioși! Stanca NU ARE REZULTATE!

  8. @satmarean Răspunde

    ” i-ti bagi p-la in ia” ??!! Profesorii care te-au invatat sa scrii asa pretind salarii majorate?! Ma refer la gramatica,nu neaparat la vulgarisme.Repetentule !

  9. solid Răspunde

    Buna ziua !

    As avea si eu cateva ganduri ! Inainte de a cere si mergand pe linia egalitatii in drepturi si obligatii pentru toti, de ce cer doar pentru ei? Sa ceara atunci toata lumea, ca doar nu sunt mai indrepatiti unii fata de altii ! Dar in primul rand privatii, ca doar ei sustin povara acestei tari ! Nu va-ti pus intrebarea, astia care tot cereti , ca niste copii tampiti , neinvatati cu vreo doua palme la timpul potrivit , DE UNDE SA VA DEA? sau DE CE SA PRIMITI VOI MAI MULT ca cel care sustine toata economia ?( sau asta este realitatea? o mama isi iubeste un copil mai mult, ca pe celalalt?) Seful meu are o vorba: atat este salariul ! Eu atat pot oferi , de nu-ti place, esti liberi sa pleci si sa-ti cauti un loc mai bine platit! Na ! Daca ar fi vreo 100 directori din astia la scoli , nu repede v-ar trece prin gand sa tot cereti, dar cu asa directori, pusi pe functii dupa coloratura partidului de guvernamant ce sa astepti? Va-ti facut mancare de cacat, asta sa mancati! Voi credeti ca merge la infinit ca tara sa ia datorii straine pentru salarii , asta va exploda , poate doar la copii vostri , dar va exploda ! Vai si amar atunci de capul alora care o vor prinde! Si daca voi asta vreti nu sunteti altceva decat niste “persona non grata” egoista al acestei societati: nu se gandeste numai la el , nu la copii, nu la copii copiiilor lor ! Rusine sa va fie la toti, cei care sunteti pe partea neproductiva a baricadei !
    Si ca concluzie: de ce copii si parintii copiilor mici trebuie sa plateasca din nou pentru prostiile voastre? La asta va-ti gandit ca nu au unde trimite/ce face cu copii in acest timp? Caci ei trebuie sa lucreze , ca voi sa aveti acele salarii!!! Eu zic totusi mergeti le greve si manifestatii dupa programul scolar , din timpul vostru liber , de la ora 15 pana a doua dimineata la 8 , si tot asa pana va trece chefu de asemenea “nebunii”!

  10. Calin Răspunde

    Era un studiu facut de nu-știu-ce ONG educațional cara prezenta proporția celor care alegeau meseria de profesori din mai multe serii de absolvenți de facultate. Tagma profesorala se extrăgea cu precădere din rândul ultimilor 20% cu medii de absolvire. Mai exact, studenții buni, bine pregătiți nu alegeau mai niciodată meseria de profesori care era rânduită mai degrabă celor care abia treceau anul și aveau mari dificultăți sa-și găsească altceva. Decât nimic și sa fii șomer, era buna și meseria de profesor la o adică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.