Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTOGALERIE. Răzbunare ca-n filme la Satu Mare! Mașină vandalizată în plină stradă

Un bărbat din municipiul Satu Mare și-a găsit mașina distrusă vineri, 23 iunie, pe o stradă din cartierul Carpați. Bărbatul a sunat la 112, iar ulterior vinovatul a fost găsit, care, potrivit primelor date, este o cunoștință a păgubitului. 

După un conflict între cei doi, acesta a decis că răzbunarea cea mai bună ar fi să îi distrugă bărbatului mașina. Deocamdată, nu se cunosc cauzele care au dus la conflict sau la decizia bărbatului de a îi distruge celuilalt mașina.

Ambii bărbați sunt în vârstă de 33 de ani din municipiul Satu Mare, iar acum, vinovatul este cercetat.

„La data de 23 iunie a.c., în jurul orelor 21.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel SNUAU 112, de către un bărbat, de 33 de ani, cu privire la faptul că i-ar fi fost distruse mai multe elemente de caroserie ale autoturismului, care se afla parcat în zona Carpați, din municipiul Satu Mare.

În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.