PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Prima cărămidă pentru “Alianţa pentru Satu Mare”. Acord PNL şi PMŢMM

Astăzi a fost făcut primul pas concret pentru înfiinţarea unui pol electoral în judeţ, şi anume a fost semnat un acord politic pentru a se înfiinţa “Alianţa pentru Satu Mare”.

Concret, preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma şi preşedintele şi Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache – PNŢMM – Satu Mare, Gheorghe Berinde, au semnat un acord politic pentru alegerile din 2024, urmând să fie purtate discuţii şi cu alte partide.

“Este o zi de mare bucurie astăzi, se întâmplă ceea ce sătmărenii aşteaptă de mult, astăzi este un pas spre ceea ce sătmărenii vor pentru anul 2024 şi pentru anii următori. Astăzi punem prima cărămidă pentru ceea ce trebuie să reprezinte ‘Alianţa pentru Satu Mare’. Am avut bucura de a semna acordul politic la nivel judeţean între PNL Satu Mare şi Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache. Am semnat un acord politic pentru alegerile de anul viitor, din 2024… Nu este devreme, pentru că pregătim un program pentru Satu Mare pe care îl vom face împreună, un program pentru Consiliul Judeţean şi un program pentru municipiul Satu Mare”, a spus deputatul Cozma.

El a subliniat că în judeţ sunt candidaţi buni, explicând că o astfel de alianţă este o şansă pentru Satu Mare.

“Avem aleşi locali buni, avem candidaţi buni în tot judeţul, avem primari care au demonstrat, consilieri locali buni şi sunt convins că plus valoarea pe care cu siguranţă o va aduce acest acord politic va fi de bun augur şi cu siguranţă în folosul sătmărenilor. Deschidem această şansă pe care o are Satu Mare pentru 2024. Sunt convins că împreună vom reuşi. Nu facem lucrurile pe jumătate, mergem all in, adică vom merge pe liste împreună, evident că va fi o alianţă, şi vom candida pe liste comune pentru că doar aşa putem să fim credibili, celelalte înţelegeri nu le luăm în calcul. Noi vom face alianţă şi acest acord politic prevede pe fiecare localitate va fi înţelegere între partide. Deocamdată, astăzi discutăm despre două partide. În foarte scurt timp vom discuta şi de alte partide”, a explicat parlamentarul.

Urmează ca în noua „Alianţă pentru Satu Mare” să fie cooptate şi alte partide.

Exit mobile version