Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

RMN nou la Clinica Korall. Un proaspăt medic se alătură echipei

Un nou medic specialist s-a alăturat Clinicii Korall Satu Mare începând cu această lună, pe specializarea de radiologie imagistică. Dr. Raluca Horotan vine astfel în întâmpinarea pacienţilor care doresc investigaţii ecografice, radiologice, de tip CT sau cu noul aparat de RMN.

Dr. Raluca Horotan a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca în anul 2012, şi-a efectuat rezidenţiatul în specialitatea Radiologie Imagistică Medicală în cadrul Laboratorului de Radiologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Ulterior, timp de 2 ani şi jumătate a activat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare iar din 1 iulie s-a alăturat echipei medicale din cadrul Clinicii Korall.

Activitatea ei se concentrează zilnic, de luni până vineri, pe interpretarea examinărilor imagistice specifice domeniului.

Ne face o deosebită plăcere să anunţăm că pe lângă examinările care deja se efectuează cu regularitate în cadrul Clinicii Korall, putem să venim în întâmpinarea nevoilor pacienţilor cu un nou tip de investigaţie imagistică şi anume RMN.

RMN este o investigaţie neinvazivă, are la bază un câmp magnetic, nu raze X, tocmai de aceea este sigură pentru pacient şi poate fi efectuată și de către copii sau femei însărcinate după a II-lea trimestru de sarcină.

RMN este o investigaţie imagistică ce vine uneori în completarea investigațiilor clasice (radiografie, ecografie, CT), aducând un plus de acurateţe în actul medical. Ajută colegii clinicieni în a pune diagnostice dintr-o sferă mai largă de afecţiuni, dar totodată este foarte utilă în urmărirea evoluţiei, în timp, a unor afecțiuni precum (scleroza multiplă, herniile de disc, afecțiunile oncologice), a spus dr. Raluca Horotan.

Există însă unele cazuri în care utilizarea RMN este condiţionată, cum sunt persoanele care au implanturi metalice, stimulatoare cardiace, stenturi cardiace, implanturi metalice ortopedice, pompe de insulină. În aceste cazuri este nevoie de documentare cu acte medicale pentru stabilirea compatibilităţii cu aparatul de RMN.

Foarte important este şi faptul că persoanele care apelează la acest serviciu se pot adresa atât în regim privat cât şi în regim decontat de Casa de Asigurări de Sănătate, în urma unei programări pe baza unui bilet de trimitere de la un medic specialist.

Pacienții se pot programa cu ușurință online, accesând pagina:  www.clinicakorall.ro secțiunea Programări online.

dar și apelând la numerele de telefon a recepțiilor.

Clinica Korall Satu Mare, recepție CT/RMN: 0771 549 143