Un incident alarmant a avut loc, astăzi, în parcarea mall-ului de pe strada Careiului, după ce un martor ocular a surprins un cuplu suspect în timp ce verifica mânerele mașinilor în căutarea de oportunități de furt. Martorul, care a ales să rămână anonim, a declarat pentru PortalSM că a fost neplăcut surprins de acțiunile celor doi indivizi.
“Vreau să trag un mare semnal de alarmă. Acum am ieșit din Mall de pe strada Careiului și am surprins un bărbat (cam 35 de ani) și o femeie blondă cu părul lung (în jur de 30 de ani) tragând de mânerele mașinilor să vadă care sunt deschise.” a declarat martorul ocular pentru PortalSM.
Potrivit martorului, aceștia au fost surprinși chiar în timp ce verificau mașina acestuia. “Cert este că vor cu siguranță să fure orice găsesc,” a adăugat martorul ocular.
Bărbatul a mai precizat că aceștia nu păreau a fi hoți, la prima vedere.
„Aveam impresia că sunt români veniți acasă în concediu, i-am văzut de la distanță că se uitau înăuntrul mășinii mele, iar când m-am apropiat și am fost chiar în spatele lui trăgea de mânerul unui bmw seria 1 care era parcat lângă mine. Eu am crezut inițial că e mașina lui și nu se deschide, iar după ce m-a văzut în spatele lui, faa a zâmbit și au plecat de lângă acea mașină, la vreo 3 mașini distanță, atunci mi-am dat seama că sunt hoți. Cu siguranță nu sunt pt prima dată ei acolo. Nu am sunat la poliție, atât am spus cu voce tare către soția mea (să mă audă și ei) că “ăștia-s hoți“, am repetat de vreo 3 ori, iar ei nu au zis nimic, tipa continuând să zâmbească. Oricum vor mai merge ei acolo, sunt ferm convins de asta, că nu erau deranjați că i-am prins”, a mai spus bărbatul.