PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

DOLIU. A murit medicul sătmărean Liviu Ardelean

Doliu în Satu Mare. A murit medicul dr. Liviu Ardelean, medic primar ginecologie-obstetrică. El a trecut în neființă miercuri, 9 august.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Spitalul Județean Satu Mare:

,,Azi, Dr. Ardelean Liviu, medic primar obstetrică ginecologie, profesionistul supranumit în media la un moment dat, “al treilea părinte pentru mii de copii sătmăreni”, a trecut în neființă. A fost un coleg și un profesionist de excepție, devotat profesiei sale așa cum ne împărtășește în declarația sa de misiune: “Fac medicina din pasiune. Iubesc copiii, iar faptul că ajut femeile să devină mame este una dintre cele mai mari satisfacții ale mele. Bucuria de a ajuta la aducerea pe lume a copiilor nu se poate asemăna cu nimic. (…..) îmi crește inima când văd că atât mama cât și copilașul sunt bine”.

Dovada vie a recunoașterii de care s-a bucurat Dr. Ardelean Liviu, este campania din perioada 20 octombrie – 2 noiembrie, 2011, când site-ul satu-mare.adevarul.ro a găzduit campania „Doctorii cu care Satu Mare se mândreşte“, în cadrul căreia cititorii au votat medicii pe care-i apreciază, ai căror pacienţi au fost într-un anumit moment din viaţă sau cărora le sunt recunoscători pentru că le-au salvat o persoană dragă. Clasamentul final a fost întocmit ţinând cont şi de opinia juriului şi a voturilor redacţiei „Adevărul“, însă opţiunile cititorilor au avut un rol decisiv. Pe locul 2 în topul întocmit se situează dr. Liviu Ardelean, medic primar obstetrică şi ginecologie la Spitalul Judeţean Satu Mare.

Pe baza nominalizărilor făcute de cititori pe site-ul satu-mare.adevarul.ro, redacţia „Adevărul“ a stabilit lista finală a medicilor din „Top 5 doctori cu care Satu Mare se mândreşte“, iar pe locul 2 în topul întocmit s-a situat dr. Liviu Ardelean, medic primar obstetrică ginecologie la Spitalul Judeţean de Urgență Satu Mare”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!